Deși termenul „baron tâlhar” ar putea aduce în minte bărbați hoți ai nobilimii, de fapt se referă la un grup de oameni de afaceri americani puternici care au devenit proeminente în timpul Epocii de Aur, aproximativ din anii 1870 până la începutul anilor 1900. Această epocă a fost marcată de industrializare rapidă, creștere urbană și schimbări economice majore în Statele Unite.

Personalități precum Dan D. Rockefeller, Andrew Carnegie, John Jacob Astor, Cornelius Vanderbilt și J.P. Morgan au devenit enorm de bogați pe măsură ce au câștigat controlul asupra industriilor cheie precum petrolul, oțelul, căile ferate, imobiliare și finanțe. Creșterea lor a fost alimentată de inovația tehnologică, disponibilitatea forței de muncă ieftine și lipsa unei reglementări guvernamentale puternice, care le-a permis să domine piețele și să elimine concurența.

Criticii au susținut că acești bărbați au strâns averi prin practici de afaceri nemiloase și uneori lipsite de etică. Ei au alungat adesea concurenții din afaceri, au plătit muncitorilor salarii extrem de mici și și-au folosit imensa influență pentru a influența politica în favoarea lor. De exemplu, Standard Oil, fondată de Rockefeller, a devenit atât de puternic încât până în 1900 controla aproximativ 90% din aprovizionarea cu petrol a țării. Între timp, imperiul de oțel al lui Carnegie se baza pe ore obositoare și pe condiții de muncă periculoase pentru muncitori. Din cauza acestor practici, mulți americani i-au văzut ca exploatatori – sau „baroni tâlhari” – care s-au îmbogățit în detrimentul altora.